RSS Feed

Cel mai bun speech tinut vreodata

0

luni, 13 august 2012









Știu că acest video vorbește de la sine. Dar totuși, aș putea să mă opresc o clipă, să subliniez anumite puncte. Nu cumva acest discurs vorbește, parcă, de omul modern al celui de al III-lea mileniu? Nu cumva ne-am putea regăsii în tot ceea ce spune Charlie?

În mintea mea, cel puțin, acestea era un actor plin de haz și amuzament, iar dacă cineva mi-ar fi spus că el a făcut un discurs de asemenea profunzime, i-aș fi spus ca este vorba de o confuzie, cel mai probabil. Însă.. un om care a trăit în tăcere atât de mult timp, a reușit să ne reducă la tăcere, cel puțin, pentru o clipa cu vorbele spuse de el în anul 1940 , când a fost realizat filmul din care face parte acest discurs.
Trebuie să îi dăm dreptate cât cuprinde, din toate punctele de vedere, căci omul a uitat ce a fost cândva, lăsându-se purtat de val.
După cum și el spune, gândim prea mult și simțim prea puțin. Lăcomia a otrăvit și ucis suflete, ridicând bariere de ură, reducându-ne la violență și vărsare de sânge. Iar toată suferința este un rezultat al lăcomiei noastre. Adevărat, nu?


dorim sa traim din fericirea celorlalti, nu din mizeria si suferinta lor;